Entorsele – tipuri, simptome și tratament

Remediul natural al febrei musculare

Entorsele – tipuri, simptome și tratament

august 16, 2021 Blog Refenumice 0

Entorsele se referă la deteriorarea țesuturilor moi din corp, inclusiv a ligamentelor, tendoanelor și mușchilor. Sunt leziuni destul de frecvente, care au simptome, precum durere, umflături, vânătăi, etc. Cele mai multe entorse sunt ușoare și se pot trata acasă, dar în cazuri severe recuperarea poate dura chiar trei luni și poate fi necesară chiar o intervenție chirurgicală. Cele mai predispuse zone ale corpului pentru apariția entorselor sunt gleznele, articulația mâinii și genunchii. Oricând poți face o entorsă și nu se poate vorbi despre o incidență mai mare în funcție de vârstă și sex, totuși există însă câțiva factori de risc, cum ar fi: supraponderalitatea, sedentarismul, activitățile fizice pe suprafețe inegale și oboseală.

Ce este o entorsă?

Entorsa apare atunci când, în special, un ligament, țesutul care conectează două sau mai multe oase la o articulație, este întins sau rupt. De multe ori, o entorsă este confundată cu o întindere; diferența dintre cele două constă în faptul că prima afectează articulațiile, iar cealaltă – mușchii. Severitatea unei entorse este direct proporțională cu gradul de întindere a ligamentului (parțial sau complet rupt).

Unde apar entorsele?

Oriunde se află o articulație, pot apărea entorse. Cele mai frecvente:

  • entorse glezne – apar de cele mai multe ori atunci când piciorul se duce spre interior în timp ce calci greșit, alergi sau te răsucești;
  • entorse genunchi – ca urmare a unei lovituri sau căzături;
  • entorse încheieturi mâini – când te sprijini cu mâna întinsă în cădere.

Cauze și factori de risc pentru entorse

O entorsă este provocată de o leziune directă sau indirectă (traumatism), care scoate articulația din poziția normală și întinde excesiv ligamentul, uneori chiar rupându-l. Oricine poate avea o entorsă, de la tânăr la bătrân și de la sportiv la persoană care desfășoară activități obișnuite. Totuși, este posibil să ai vulnerabilitate sporită dacă:

  • ai mai avut entorse în trecut, ceea ce face ca zonele respective să fie mai sensibile;
  • suferi de greutate în exces sau ești într-o stare fizică precară (slăbit);
  • participi la activități fizice, în special desfășurate pe suprafețe inegale;
  • te confrunți cu oboseală (o musculatură obosită nu mai oferă un sprijin atât de bun).

Cum îți dai seamă că ai o entorsă?

Simptomele pot varia, în funcție de gravitatea rănii, și pot include:

  • durere;
  • umflătură (indică inflamație subdiacentă în articulație sau în țesutul moale ce o înconjoară);
  • vânătaie;
  • instabilitate (în cazul articulațiilor purtătoare de greutate, precum gleznele și genunchii);
  • limitarea sau pierderea capacității de a utiliza articulația.

Diagnosticul de entorsă

Există mai multe modalități de a diagnostica o entorsă:

  • prin intermediul examinării fizice de către doctor;
  • prin teste imagistice – deși ligamentul nu poate fi văzut la o radiografie, se pot observa totuși poziția articulației și eventualele fracturi;

Astfel, se poate pune un diagnostic corect în ceea ce privește gradul de afectare a unei entorse: ușoară (doar o mică întindere a ligamentelor), moderată (o combinație între întinderea și ruperea ligamentelor) și severă (o ruptură completă a ligamentelor).

Cum se tratează entorsele?

Dacă ai făcut o entorsă, foarte important este să iei primele măsuri cât mai repede după accidentare (preferabil în primele 24-48 de ore). Acestea sunt:

  • imobilizează zona afectată și evită să pui greutate pe ea (spre exemplu, dacă e vorba de gleznă, să calci cât mai puțin pe piciorul respectiv);
  • ia o pauză de la activitățile cotidiene care implicau zona afectată;
  • pune gheață pe zona afectată timp de 10 minute, de 4-8 ori zilnic; pentru a preîntâmpina iritarea pielii din cauza gheții, îți recomandăm să folosești unguent pentru entorse Refenum Ice pentru a reduce inflamația asociată leziunilor posttraumatice, edemul, durerea și procesul inflamator tisular.

Recuperarea după entorse depinde de gravitatea rănii: în cazul entorselor ușoare – câteva săptămâni, iar în ceea ce le privește pe cele severe – chiar 3 luni.

În general, o entorsă nu necesită intervenție chirurgicală, însă acest lucru este posibil în situațiile grave. Decizia aceasta o va lua doctorul după o consultație de specialitate.

Prevenirea entorselor

Deși entorsele pot apărea în orice moment al vieții și în cazul oricui, există câteva modalități pentru a reduce riscul. Drept urmare:

  • fără sport când ai dureri articulare și te confrunți cu oboseală puternică (în special musculară);
  • pregătește corpul pentru activitățile fizice pe care urmează să le faci (fă încălzire) și include exerciții de stretching după antrenamente;
  • ai grijă la greutatea corporală;
  • consumă o alimentație sănătoasă pentru buna funcționare a mușchilor (fructe, legume și consumă suficientă apă);
  • poartă pantofi potriviți pentru activitățile pe care le faci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.