Ce este un maraton?
Maratonul este o cursă sportivă de alergare, desfășurată pe o lungime de 40 de kilometri. Primul maraton organizat a avut loc în anul 1896, la Jocurile Olimpice din Atena. Tot atunci a fost stabilită și distanța maratonului, de 40 de kilometri, având ca fundament legenda unui mesager grec din Antichitate.
Maratonul în România
București-ul face parte din orașele europene incluse în circuitul maratoanelor din anul 2008. În România, aceste evenimente au căpătat o mare amploare, numai în 2018 având loc peste 100 de astfel de evenimente sportive de alergare. În funcție de tipul maratonului, cursele variază de la 3 kilometri la 42 de km.
Indiferent de vârstă sau condiție fizică, bucureștenii sunt invitați să participe la competițiile de alergare stradală. Organizatori precum Bucharest Running Club promovează și participarea persoanelor cu dizabilități, considerând că evenimentele sportive reprezintă un mod de susținere publică a integrării sociale a categoriilor defavorizate. De asemenea, și în România, a început să predomine modelul asocierii competițiilor de alergare cu o cauză umanitară sau pentru protecția mediului. Nici copiii sau adolescenții nu sunt neglijați, existând competiții special destinate lor, cu miza de a insufla valorile sportivității încă de la o vârstă fragedă.
Așadar, pentru a insufla conștiinței colective promovarea sportului și a stilului de viață sănătos, mișcarea și pasiunea pentru alergare, iată 3 maratoane ce urmează să aibă loc în București: Maratonul 1 decembrie, în parcul IOR, Crosul Moș Nicolae și Băneasa Winter Trail Run, în pădurea Băneasa. Totuși, pentru că există riscul unor modificări calendaristice, verificați site-ul organizatorilor.
Fie că ești sportiv de performanță sau amator, în cazul în care ajungi să te confrunți cu febra musculară, nu uita de Refenum Ice! Acest gel cu efect local de răcire, care ajută la calmarea durerile musculare și articulare și la reducerea inflamațiilor asociate acestora, reprezintă soluția facilă pe care o puteți folosi dacă intenționați să participați la astfel de competiții.