Tenisul de câmp

Remediul natural al febrei musculare

Tenisul de câmp

decembrie 14, 2018 Blog Refenumice 0

 

Tenisul este un sport ale cărui dominante sunt dinamismul, eleganța, inteligența și capacitatea de reacționa prompt. Presupune nu numai pregătirea fizică, ci și antrenamentul capacității mentale.

Scurt istoric al tenisului de câmp

Originea tenisului poate fi trasată în secolul al XII-lea, când o formă rudimentară a jocului a fost creată de călugării francezi în scopuri de divertisment. La început, aceștia loveau mingea cu mâna, la perete sau peste o frânghie – tocmai din această cauză, modul de distracție se numea „jeu de paumme”, adică jocul cu mâna. Însă, cum nu era confortabil să lovească mingea din lemn cu mâna, au dezvoltat o mânușă de piele căreia îi era atașată o lopată de mici dimensiuni, astfel apărând prima rachetă de tenis. Racheta evoluând, s-au modificat și mingiile, acestea nemaifiind realizate din lemn. Așadar, de la materialul inițial, lemnul, s-a ajuns la piele.

Amploarea tenisului a început la sfârșitul anilor 1960, când, odată cu „era open”, campionatele erau deschise atât profesioniștilor, cât și amatorilor. Această înflorire a continuat în deceniul următor, când posturile de televiziune au inceput să difuzeze meciuri de tenis.

Un alt factor care a contribuit la popularizarea tenisului a constat într-o serie de inovații în domeniul vestimentației. O restricție cromatică domina vestimentația și culoarea mingii – albul, până când s-a produs diversificarea modelului și culorii echipamentului.

Fie că ești practicantul tenisului, sau al oricărui alt sport, este foarte posibil să te confrunți, la un moment dat, cu febra musculară. Așadar, să nu uităm de Refenum Ice și efectele sale benefice de răcire a zonelor imflamate. Între proprietățile sale se numără îndepărtarea tensiunii musculare, grăbirea recuperării musculare după exerciții fizice și reducerea inflamației asociate entorselor, fracturilor și a altor traumatisme minore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.